marți, 16 octombrie 2012

Statisticile web: analiza extinsa a starii internetului

La 20 de ani dupa ce internetul comercial s-a nascut, penetrarea acestuia in randul populatiei este atat de avansata incat, pentru multi, este o constanta a vietii cotidiene. Internetul a dus deja la formarea de noi comportamente de cumparare si a influentat toate aspectele vietii de zi cu zi. Iata punctul in care a ajuns, conform datelor oferite de Business Insider Intelligence si de Google.

Statistici despre starea actuala a internetului, evolutia acestuia si estimari pentru viitor



  • In 2012, "populatia" internetului numara peste 2,27 miliarde de utilizatori, aproximativ o treime din populatia lumii. Pentru a va da seama de ritmul accelerat de crestere al penetrarii in randul populatiei, acum 10 ani, in 2002, internetul avea putin peste 500 de milioane de utilizatori. Deci, ultimii 10 ani au adus ceva mai putin de 2 miliarde de utilizatori de internet!


Citeste si "Cum s-a schimbat internetul in ultimii 10 ani | Infografic"



  • Valoarea la bursa a companiilor "new media" este de 3 ori mai mare decat a celor de generatie veche (old media). Mai exact, in timp ce companiile "old media" insumeaza aproximativ 400 de miliarde de dolari, companiile "new media" tind spre 1.200 de miliarde de dolari.



  • Luate in parte, valoarea companiilor la bursa arata astfel:


new media

  • Apple - peste 650 de miliarde de dolari
  • Google - peste 200 de miliarde de dolari
  • Amazon - peste 100 de miliarde de dolari
  • Facebook - nu a depasit inca 100 de miliarde de dolari


old media

  • Disney, ComCast, News Corp - sub 100 de miliarde de dolari
  • Time Warner, Time Warner Cable, Viacom, CBS - sub 50 de miliarde de dolari



  • In 2012, publicitatea online a insumat o medie de 20% din cheltuielile totale de publicitate ale companiilor din SUA (aproximativ 30 de miliarde de dolari dintr-o piata de aproximativ 150 de miliarde de dolari). In randul companiilor media mari, cheltuielile de publicitate online au depasit o treime (aproximativ 38%).


Citeste si "Piata de publicitate pe dispozitive mobile, estimata la peste 600 de milioane de euro in 2012"


  • Veniturile din publicitate inregistrate de ziare au scazut dramatic. Daca in 2000 veniturile din publicitate ale ziarelor din SUA insumau ceva mai putin de 70 de miliarde de dolari, 2012 a adus pentru ziarele din SUA venituri din publicitate comparabile cu cele din 1950 (aproximativ 20 de miliarde de dolari)! Analistii avertizeaza ca trendurile indica o viitoare scadere similara si in cazul televiziunilor.

  • In publicitatea online, Google domina piata, cu Facebook venind puternic din spate. Daca in 2006 43% dintre reclamele afisate online proveneau de la Google si 57% din alte surse, in 2012 62% din reclamele afisate provin de la Google, 11% de la Facebook si doar 27% din alte surse.

  • Cand vine vorba de retelele sociale, acestea au depasit deja portalurile. In timp ce un utilizator petrece, in medie, ceva mai putin de 20 de minute pe zi pe un portal, in cazul retelelor sociale utilizatorii petrec conectati o medie de peste 25 de minute. Intre retelele sociale, Facebook domina scena, inregistrand peste un miliar de utilizatori activi lunar.

  • Cand vine vorba de dispozitive mobile, anul 2011 a adus o schimbare dramatica. Incepand de anul trecut, vanzarile de dispozitive smartphone au depasit schimbarile de dispozitive desktop! In timp ce in 2011 s-au vandut ceva mai mult de 350 de milioane de calculatoare desktop, numarul de smartphones vandute a fost cu aproximativ 100 de milioane mai mare, ajungand spre 450 de milioane de unitati vandute. La aceste data se adauga si tabletele, cu aproximativ 100 de milioane de unitati vandute.

  • Estimarile pentru urmatorii ani plaseaza vanzarile de dispozitive desktop la 500 de milioane de unitati in 2016, la care se adauga ceva mai putin de 2 miliarde de smartphones vandute si putin peste 500 de milioane de tablete.

  • Daca in 2005 toate conectarile la internet se faceau de pe dispozitive fixe, inca din 2010 peste 50% din conectari provin de pe dispozitive mobile, iar in 2016 se estimeaza ca aproape 80% din conectari se vor face de pe dispozitive mobile. 

  • La nivelul anului 2012, 12% din tot traficul internet este realizat de pe dispozitive mobile. In 2009 doar 1% din trafic era realizat de pe dispozitive mobile.

Citeste si "Penetrarea smartphones in functie de tara"


  • Studiul comportamentuilui utilizatorilor de dispozitive mobile arata ca acestia folosesc dispozitivele smartphone la aceleasi activitati ca si desktop-urile: jocuri (24 de minute pe zi), retele sociale (24 de minute pe zi), stiri (12 minute pe zi), amuzament (10 minute pe zi) si alte activitati (7 minute pe zi).

  • Cand vine vorba de ecommerce, 20% din vanzarile din timpul saptamanii si 30% din vanzarile din weekend se fac catre dispozitive mobile. Mai mult, 38% din consumatorii din SUA au folosit un smartphone pentru a cumpara ceva online. Intre dispozitivele mobile, iPad domina topul, insumand 40% din toate activitatile de ecommerce facute de pe dispozitive mobile.

  • Consumul de aplicatii pentru smartphone creste la o rata incredibila. Apple App Store a depasit anul acesta 30 de miliarde de downloaduri si se estimeaza ca, pana la sfarsitul lui 2012, va atinge 45 de miliarde de downloaduri. De asemenea, fata de 2010, cand utilizatorii petreceau mai mult timp online decat in aplicatii, in 2012 timpul petrecut de utilizatori in aplicatii a ajuns mai mare decat timpul petrecut de acestia online.

  • Veniturile din aplicatii au o rata de crestere impresionanta. Daca in 2009 veniturile depasisera 500 de milioane de dolari, fara a atinge insa un miliard, in 2011 se atinsese suma de 3,5 miliarde de dolari. Cele mai multe downloaduri (89% din total) sunt de aplicatii gratuite, cu "freemium" fiind cel mai de succes model si jocurile aducand cele mai mari profituri..

Ti-a placut articolul?

Primeste articolele zilnic, prin email!

Urmareste-ma!

0 comentarii:

Comenteaza prin Blogger: